Norme noi! Biruri noi! Proști, tot noi!

Chestiuni specifice programului SAGA PS
Mesaj
Autor
Avatar utilizator
tomac
Mesaje: 25898
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am
Localitate: Beiuş, Bihor

Norme noi! Biruri noi! Proști, tot noi!

#1 Mesaj de tomac »

Atenție!
Onor MF a elaborat norme MF pentru următorul text din OUG 58/2010
Art. III. -
(1) Orice venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, se impozitează cu cota de impozit pe venit.
(2) Asupra veniturilor prevazute la alineatul precedent se datorează contribuțiile individuale de asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate și asigurări de șomaj.
(3) Baza de calcul la care se aplica aceste contribuții este limitată la 5 salarii medii brute pe economie la nivelul salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale.
(4) Obligația declarării, calculului, reținerii și plății contribuțiilor prevăzute la alineatul precedent revine plătitorului de venit, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Normele spun așa: toți cei ce obțin venituri din activități independente (venituri profesionale), sunt obligați să depună lunar până pe 25 a lunii următoare la CNPAS, Șomaj , CAS o declarație în care să înscrie baza de calcul a contribuțiilor individuale și să le și plătească. Dacă nu are venitiuri în luna respectivă, depune o declarație pe proprie răspundere tot până pe 25 a lunii următoare, din care să rezulte acest lucru.

Pentru CAS și Șomaj
Dacă se obțin lunar venituri profesionale, baza de calcul se determină, lunar, ca diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile.Baza de calcul nu poate fi mai mare de 5 salarii medii pe economie. Deci dacă venitul net lunar este mai mic decât 5 salarii medii, la acesta se vor datora contribuțiile, altfel la o sumă egală cu 5 salarii medii brute.

Dacă nu se obțin lunar venituri profesionale (aici normele au o lacună - nu spun ce se întâmplă dacă din 12 luni nu se lucrează o lună și în luna aia nu se obțin venituri - nu explică ce înseamnă lunar - lună de lună, sau altceva?), mă rog, reluând - dacă nu se obțin venituri lunar: baza de calcul este dată tot de venitul net, dar se compară cuantumul anual al venitului net cu limita a 5 salarii medii pe economie.

Pentru sănătate:
Baza de calcul e venitul net, realizat lunar, dar nu mai puțin de un salariu minim pe economie și nu mai mult de 5 salarii medii brute.


Pentru a "simplifica" lucrurile, că doar suntem în România și fără o vreo 3 declarații suplimentare, onor guvernul și ai noștii iluștrii imbecili conducători, obligă la depunerea declarațiilor lunare la pensii, sănătate și șomaj.
Adică dacă un PFA obține venituri lunar, va depune lunar la pensii, declarație ca pentru salariați. Dacă se modifică venitul are termen 5 zile pentru a depune o rectificativă.
Dacă nu obține lunar venituri va depune la pensii o declarație până pe 25 a lunii următoare celei în care a realizat venituri.

La sănătate, că e stat în stat, se vor da norme de declarare și plată de către CNAS, că e normal, nu-i așa. Prin normele astea nu s-au putut institui.Era greu să semneze și ministrul sănătății și președintele CNAS aceste norme. Deh, semnături grele.

La șomaj nu e clar dacă se depune vreo declarație. E și normal, de ce ar fi clar? Se știe doar că stagiul de cotizare la pensii va fi și cel de cotizare la șomaj.

Bineînțeles că până pe 25 se va și plăti.

Dacă nu se mai realizează venituri profesionale - o altă formulare nefericită - cum adică nu se mai realizează? dacă plec în concediu 2 luni nu mai realizez venituri, sau se referă la încetarea activității prin forma de organizare aleasă?, deci, dacă nu se mai realizează venituri profesionale în 3 zile se anunță casa de pensii despre acest fapt.
De ce 3 zile? Nu știu. Probabil ăsta e termenul în care se poate decide o persoană dacă mai realizează sau nu. Dar nu se spune ce zile sunt: calendaristice sau lucrătoare. Așa că dacă nu mai realizez din 30 decembrie și 31 decembrie e sâmbăta, 1 ianuarie duminica, 2 e liber și-n 3 mă duc să anunț, am încurcat-o nu-i așa? Că sunt cel mai mare dușman al statului.

Mai mult, prin norme metodologice, culmea, norme de aplicare, se instituie amenzi, asta în ciuda faptului că ordonanța nu prevede așa ceva. Și de ce e culmea? Pentru normele se dau pentru aplicarea unor prevederi legale deja existente.
Iată și contravențiile:
Art.15 - Constituie contravenție următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni:
a) necomunicarea datelor și informațiilor solicitate în scris de casele de pensii precum și de agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului
București, în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce le revin potrivit prezentelor norme metodologice;
b) comunicarea de date și informații incomplete sau eronate;
c) nedepunerea la termen de către persoanele prevazute la art. 5 alin. (1) a declarațiilor de asigurare;
d) nerespectarea de către persoanele prevazute la art.5 alin.(1) a obligației prevăzute la art.14 alin.(1).
Art.16 - Contravențiile prevazute la art.16 (o imbecilitate normal, e vorba de art.15, dar au greșit) se sancționează după cum urmează:
a) cele prevazute la lit.a) si b) cu amenda de la 300 lei la 600 lei;
b) cele prevazute la lit.c) si d) cu amenda de la 2500 lei la 5000 lei.
Și acum bomboana de pe tort: din tot ce am scris mai devreme, aici sunt implicate casa de pensii, casa de asigurări de sănătate și cei de la șomaj. Ghiciți cine poate verifica modul de îndeplinirea a obligațiilor din aceste norme și are dreptul de a aplica amenzi contravenționale: dacă ați răspuns - cei de la pensii șomaj și sănătate, să știți că ați răspuns parțial corect. Se verifică și de către ITM. Ce mama naibii are ITM cu asta, e o nebuloasă. Să verifice ce? Dacă am comunicat celor de la pensii datele, dacă am depus declarația la pensii? Eu zic că trebuiau să bage și poliția comunitară la verificat să trimită și corpul de control al prefecților și de ce nu, pompierii.


Așa că dacă v-ați decis să lucrați, să trageți 10 ore pe zi, să munciți până vă sar ochii din cap, nu uitați ca în fiecare seară să mulțumiți mult iubiților conducători, să le aduceți prinos de bucurie cu câte degete vreți voi, să le urați să dea cât mai multe legi prin care să se declare: numărul de înjurături din zi, numărul de la pantofi, și ce ați mai vrea voi. Să le urați tot ceea ce vă face vouă bine! Inițiativă privată? Un moft! Un fleac! Să vă felicitați că lucrați pentru un stat ce nu face altceva decât să ne belească cu tot ce poate și apoi să ne explice că de fapt suntem noi tâmpiți de nu înțelegem că el se gândește la binele nostru și că din cauză că muncim ca proștii nu avem drumuri, școli, spitale, etc.
De asemenea rugați-vă să vă trateze statul ca pe niște asistați sociali sau slujbași la stat.Că măcar un venit garantat există, muncă ioc, cadouri electorale berechet, o funcție politică oricând se poate face, etc.

Ce nu înțeleg eu e: cum naiba intră în șomaj un liber-profesionist? Ce șanse sunt? De ce sunt obligatorii contribuțiile astea? Cum trebuie să mă port eu, când după ce mi se iau bani cu 10 mâini și ajung la un spital sunt pus să cumpăr medicamente, materiale de operație, etc. Păi să nu zici apoi....de dulce?

Halal stat. Halal conducători. Vai de noi.
Cu cât știu mai multe cu atât îmi dau seama că știu prea puțin.

Avatar utilizator
balteanuc692
Mesaje: 3386
Membru din: Mie Ian 21, 2009 12:00 am
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Norme noi! Biruri noi! Proști, tot noi!

#2 Mesaj de balteanuc692 »

Noi i-am votat. Ei se bazeaza pe prostia a cel putin 95% dintre noi in campania electorala atunci cand "isi expun programele de guvernare" pentru ca, asa cum am mai spus, 95% dintre noi nu stim sa "citim printre randuri" atunci cand expun aceste programe si e normal sa fie asa plus ca nu are nicio legatura ceea ce expun in campaniile electorale cu ceea ce se intampla dupa... Astia fac legile astea exact ca institutiile de credit care ii baga sub nas unui om simplu cu nevoi un contract de 30-40 de pagini din care chiar daca ar avea rabdarea sa citeasca acel contract, tot nu ar intelege nimic dar pentru ca are nevoie de acel credit, semneaza dupa care se trezeste dator vandut si penalizat si amendat si tarat prin tribunale si dat afara din casa. Cu diferenta ca idioteniile astea de legi sunt obligatorii pentru toti fatza de acel contract de credit.
Ce ma intristeaza cel mai tare e ca in UE e la fel in ceea ce priveste birocratia si noi suntem obligati sa ne luam dupa ei iar idiotenia alor nostri amplifica durerea. Unde sa ne ducem? Ce sa facem? Suntem exact ca in evul mediu cu boierii care asupreau iobagii si sclavii cu diferenta ca acum stam in bordeie supraetajate si avem mai putin noroi pe incaltzari. A, da... si putem sa ne strigam durerea...(si strigaturile astea sunt cam periculoase daca nu ai grija). Daca mai vedeti alte diferente, sa imi spuneti si mie pentru ca eu nu mai vad. Mare evolutie...

Avatar utilizator
stire
Mesaje: 405
Membru din: Vin Iun 16, 2006 12:00 am
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Norme noi! Biruri noi! Proști, tot noi!

#3 Mesaj de stire »

Aveti dreptate , am ajuns sa fim "niste favorizati" suntem bagati in seama foarte mult , ascultam intr-o seara ca de uitat nu mai am timp sa ma uit la TV si spuneau CODUL FISCAL a fost modificat de 64 ori , va dati seama , pai cu atatea modificari nici cei de la control nu mai stiu ce s-a modificat si ce nu , eu una cand citesc un proiect de lege deja ma gandesc ca urmeaza a fi aprobat in cel mai scurt timp.
Cred ca duceau lipsa de vizitatori pe sait-ul ANAF si Mfinante , de aceea tot schimba cate ceva . Ceva constructiv , mai simplist nu sunt in stare , trebuie alambicat totul , modificarea modificarii la modifcarea modificarilor .
Asta este Romania in care traim si incercam sa ne facem meseria cum se poate mai bine din pacate !
Never say never !

Avatar utilizator
balazse
Mesaje: 24109
Membru din: Vin Iun 20, 2008 12:00 am
Localitate: Satu Mare

Re: Norme noi! Biruri noi! Proști, tot noi!

#4 Mesaj de balazse »

Dupa ce au distrus firmele mici cu imipozitul forfetar/minim, acum a venit randul celor care pe langa cei 8 ore lucrati la servici au incercat sa mai obtina un venit in plus.
Adica acum sunt obligati sa-si cumpere calculator, licenta de windows (ca doar asa functioneaza programele institutiilor publice) si imprimanta (ca doar trebuie cumva depus/arhivat declaratia) doar ca sa obtine un venit suplimentar (in unele cazuri de 300-400 lei pe luna), sau vor fi obligati ca pe langa registrele pe care le puteau intocmi destul de usor manual sa mai plateasca unei terte persoane sa ii faca declaratiile. Pai cel care se ocupa cu "productie de mobila" sau reparat TV in micul sau atelier de acum in colo va lucra la negru si cauza nu va fi marimea taxelor (ca saracul plateste doar sa fie in regula 100%), ci birocratia cu aceste declaratii a caror numar se mareste pe zi ce trece.
Oare gugernul astfel doreste sa opreasca munca la negru? Sincer cu aceste masuri vor reduce si mai mult veniturile obtinute. Ii drept ca in anumite domenii trebuiesc rezolvate problemele, dar nu astfel.
Cand eram mult mai tanar radeam cand in filmele straine vedeam ca pentru un anumit lucru ai nevoie de formularul 850, pentru celalalt formularul 966 sau declaratia 750, si pana la urma am ajuns si noi in aceeasi situatie.

Avatar utilizator
balteanuc692
Mesaje: 3386
Membru din: Mie Ian 21, 2009 12:00 am
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Norme noi! Biruri noi! Proști, tot noi!

#5 Mesaj de balteanuc692 »

Pe Obelix si Asterix nu i-au invins nici romanii dar au avut mari probleme cu birocratia :lol: :lol: :lol:

eugen01
Mesaje: 7020
Membru din: Mar Sep 02, 2008 12:00 am
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Norme noi! Biruri noi! Proști, tot noi!

#6 Mesaj de eugen01 »

intr-o viziune pesimista, "omienouasuteoptzecispatruista" (G.Orwell) sa nu ne miram daca intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat, va fii infiintata, pe langa onor ANAF si o ANPTC(AN pentru lucrari contabile) aflata tot in subordinea MF, unde AE,intreprinzatorii, isi vor depune facturile si documentele iar angajatii respectivei ANPTC (bugetari evident!), vor efectua lucrarile contabile necesare.
Ceea ce s-a inceput, anul trecut cu impozitul forfetar/minim si se continua cu aceasta OUG58, nu este decat inceputul dintr-un lung sir de carpeli prin care clasa politica (nu neaparat guvernul) incearca sa astupe problemele strucurale ale Bugetului.Nu poti sa construiesti ceva durabil pe un fundament plin de gauri si carpeli.E ca si cum avand conducta de apa sparta, pentru a avea debit in bucatarie, in loc sa lipesc, sa astup gaura, presez ApaNova(furnizorul) sa mareasca debitul.Aici se vede anacronismul forurilor noastre de conducere, ce vor sa creasca consumul facandu-se ca nu vad risipa, pentru ca in viziunea lor veniturile/incasarile la Buget cresc numai prin marirea consumului..aplicand legea de trei simpla, "consumurile'' fiind ceva minor...un rau necesar.Cred ca nici usa-nii cu cererea lor pentru dolari(petrodolari si chiar eurodolari) nu mai cred in teoria consumului...Sunt convins ca si in MF sau INS lucreaza profesionisti, dar...nu ei sunt factori de decizie.
Cuvantul anacronisim poate parea deplasat, dar..in practica si in teoria economica moderna se accepta tot mai mult ideea ca cel care stapaneste si controleaza costurile are posibilitatile cele mai mari de a invinge in competitia economica.In esenta progresul de orice natura trebuie sa determine realizarea de bunuri economice cu costuri cat mai mici."Spune-mi cu ce costuri produci, ca sa-ti spun ce viitor ai".
Atata timp cat in dezbateri publice (mai mult sa mai putin la obiectul economie), vom auzi numai de cifra de afaceri si crestere de venituri, fara nici o referire la costuri....vor continua OG-uri sau HG de natura celei despre care a atentionat Tomac...
Imi cer scuze pentru ca am vorbit pe langa subiect, nu am cultura si nici cunostintele necesare pentru a aborda subiectul...pur si simplu am vrut sa-mi exprim adeziunea la cele spuse de ante vorbitori...
Ultima oară modificat Mie Aug 04, 2010 10:05 pm de către eugen01, modificat 1 dată în total.

soims643
Mesaje: 31
Membru din: Dum Mar 16, 2008 12:00 am
Localitate: cluj napoca
Contact:

Re: Norme noi! Biruri noi! Proști, tot noi!

#7 Mesaj de soims643 »

ce se intampla cu contractele de asigurari sociale?cei care plateau 31,3% la o suma asigurata isi reziliaza contractul?platesc de acum 10,5% la venitul net;suma platita s-ar putea sa fie acum mai mica.la sanatate se plateste lunar sau se merge pe acelasi sistem?se pare ca sunt multe neclaritati

Avatar utilizator
tomac
Mesaje: 25898
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am
Localitate: Beiuş, Bihor

Re: Norme noi! Biruri noi! Proști, tot noi!

#8 Mesaj de tomac »

Nu se știe. Din ce am înțeles, neoficial bineînțeles, se pare că acestea ies din discuție, dar nu aș băga mâna în foc că e așa. Mai degrabă zic să așteptăm normele elaborate de ministerul muncii și celelalte instituții, că s-ar putea să avem surprize.
Cu cât știu mai multe cu atât îmi dau seama că știu prea puțin.

soims643
Mesaje: 31
Membru din: Dum Mar 16, 2008 12:00 am
Localitate: cluj napoca
Contact:

Re: Norme noi! Biruri noi! Proști, tot noi!

#9 Mesaj de soims643 »

intr-o discutie avuta cu cei de la casa de pensii cluj mi-au spus ca deocamdata raman in vigoare si contractele de asigurare ,caci daca s-ar lua in calcul doar contributia de 10,5% aceasta ar constitui doar 1/3 din contributia datorata casei de pensii,indiferent de suma ce se plataeste,ziceau ei ca nu-i corect dar luna aceasta se merge pe aceasta varianta.

Avatar utilizator
tomac
Mesaje: 25898
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am
Localitate: Beiuş, Bihor

Re: Norme noi! Biruri noi! Proști, tot noi!

#10 Mesaj de tomac »

Este doar o discuție. Din păcate nici la această oră nu se știe nimic clar.
Au lăsat pe internet formulare de declarații pentru pensii și șomaj. Dar este inadmisibil să dai declarația fără să clarifici prin ordin de ministru:
- ce fac cei la normă de venit
- cum se completează: doar pe hârtie sau și electronic
- ce se întâmplă dacă venitul net e negativ
- să clarifici ce înseamnă "ocazional"
și altele.
La fel cum, este inadmisibil, ca atunci când îți dai singur termen de 7 zile să vii cu declarații, norme, etc. să treacă 13-14 zile, adică dublu, și tu să nu ai nimic clar.Iar apoi să mai și amendezi că unii nu și-au depus în termen declarațiile. Pentru faptul că nu apar norme la timp, programe la timp, etc. nu răspunde nimeni, absolut nimeni.Îi doare pe toți în bască de contribuabilii ce sunt autorizați sau de firme, că e lucru dovedit că ăștia suportă mult.Nu au timp de proteste că trebuie să muncească.
Cu cât știu mai multe cu atât îmi dau seama că știu prea puțin.

ferenta
Mesaje: 2867
Membru din: Joi Sep 04, 2008 12:00 am

Re: Norme noi! Biruri noi! Proști, tot noi!

#11 Mesaj de ferenta »

Pai domniile lor in loc sa aduca clarificari la impozitele si contributiile legiferate deja, acum au alte preocupari si discutii, precum revenirea la imp.de 3% pentru microintreprinderi... :shock: ( si uite-asa se joaca fata, cand la stanga, cand la dreapta !!! )
Norocul este ceea ce are loc atunci când pregătirea se întâlnește cu șansa!

avramg
Mesaje: 512
Membru din: Lun Feb 19, 2007 12:00 am
Localitate: bucuresti

Re: Norme noi! Biruri noi! Proști, tot noi!

#12 Mesaj de avramg »

si pina la urma cum facem cu PFA-urile si cu declaratiile caci se apropie termenul de 25 si trebuiesc depuse.....cine le declara si plateste?.....platitorul de venit cum este in OUG 58 sau beneficiarul de venit cum este in norme?.... eu tin contabilitatea unui PFA care se incadreaza la activitati dependente si la un cabinet medical individual.....cum trebuie sa procedez?

Avatar utilizator
septimiuv
Mesaje: 11897
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am
Localitate: Cernica

Re: Norme noi! Biruri noi! Proști, tot noi!

#13 Mesaj de septimiuv »

mai mult ca sigur se vrea ca beneficiarul de venituri sa declare si sa platesca, numai ca nu s-au inteles la acte normative

avramg
Mesaje: 512
Membru din: Lun Feb 19, 2007 12:00 am
Localitate: bucuresti

Re: Norme noi! Biruri noi! Proști, tot noi!

#14 Mesaj de avramg »

a mai aflat cineva , ceva in legatura cu acest sunbiect?.....pina la urma cuim procedam cu pfa-urile?.......Saga ne poate ajuta ?

Avatar utilizator
tomac
Mesaje: 25898
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am
Localitate: Beiuş, Bihor

Re: Norme noi! Biruri noi! Proști, tot noi!

#15 Mesaj de tomac »

Nu se știe nimic suplimentar, față de ceea ce se știa deja.
Cum v-ar putea ajuta SAGA dacă nu există norme? Dacă guvernanții nu-și respectă propriile termene?
Cu cât știu mai multe cu atât îmi dau seama că știu prea puțin.

Scrie răspuns