E-factura

Ce crezi ca ar trebui introdus sau modificat la programe?
Mesaj
Autor
gheorghei642
Mesaje: 682
Membru din: Lun Mai 10, 2010 12:00 am

Re: E-factura

#31 Mesaj de gheorghei642 »

Pct.109 (1) din Norme metodologice
Taxarea inversă prevăzută la art. 331 din Codul fiscal reprezintă o modalitate de simplificare a plății taxei. Prin aceasta nu se efectuează nicio plată de TVA între furnizorul/prestatorul și beneficiarul unor livrări/prestări, acesta din urmă datorând, pentru operațiunile efectuate, taxa aferentă intrărilor și având posibilitatea, în principiu, să deducă respectiva taxă. Această modalitate de simplificare a plății taxei se realizează prin emiterea de facturi în care furnizorul/prestatorul nu înscrie taxa aferentă, inclusiv pentru avansuri, aceasta fiind calculată de beneficiar și înregistrată atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă în decontul de taxă prevăzut la art. 323 din Codul fiscal. Furnizorul/Prestatorul are obligația să înscrie pe factură mențiunea taxare inversă. Colectarea taxei pe valoarea adăugată la nivelul taxei deductibile este asimilată cu plata taxei către furnizor/prestator. Din punct de vedere contabil, beneficiarul înregistrează în cursul perioadei fiscale în care taxa este exigibilă suma taxei aferente în următoarea formulă contabilă: 4426 = 4427. Prevederile acestui alineat sunt valabile pentru orice alte situații în care se aplică taxarea inversă.

Avatar utilizator
ovidiuo
Mesaje: 609
Membru din: Joi Sep 05, 2019 8:38 am

Re: E-factura

#32 Mesaj de ovidiuo »

@gheorghei642 : Excelent raspunsul .. l-ati lamurit bustean pe @oncescus529! ... hihihihihihihiiii !

Avatar utilizator
tomac
Mesaje: 25898
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am
Localitate: Beiuş, Bihor

Re: E-factura

#33 Mesaj de tomac »

Verificați ce cotă de TVA s-a folosit anterior la taxarea inversă și ce cotă de TVA este setată în articole la acele produse.
Cu cât știu mai multe cu atât îmi dau seama că știu prea puțin.

tompekurucza
Mesaje: 1
Membru din: Joi Ian 19, 2017 12:16 pm

Re: E-factura

#34 Mesaj de tompekurucza »

Buna ziua varog frumos sa adaugati din saga e-facturi in ( Import e-Facturi  primite ) o casuta cu filtrare ca si in intrarti sau in iesiri ca sa poate filtra e-Facturi primite dupa data si dupa numele furnizorului. Multumesc frumos

tranisanc462
Mesaje: 2
Membru din: Joi Noi 30, 2006 1:00 am

Re: E-factura

#35 Mesaj de tranisanc462 »

Nu se poate pune o bifa pentru a selecta toate produsele de pe o factura pentru a putea fi sterse deodata ? La introducerea unei facturi de marfa inainte introduceam cantitate 1 suma totala si total valoare vanzare. Acuma trebuie sa trec la fiecare produs pretul de vanzare ceea ce la o factura cu 20-30 pozitii necesita o gramada de timp sau sa sterg pe rand toate pozitiile . Daca sterg toata factura si introduc manual o sa apara inapoi la preluare facturi si se dubleaza.

gagium936594
Mesaje: 7
Membru din: Mie Ian 06, 2010 12:00 am

Re: E-factura

#36 Mesaj de gagium936594 »

Salutare,

Va rog frumos sa imi indicati de unde pot seta in asa fel incat informatiile suplimentare care sunt trecute in campul cu acelasi nume din fereastra "Articole" sa nu mai apara in e-Factura
Pe e-Factura sunt "tipărite" date ale noastre despre fiecare articol in parte -respectiv coduri de furnizor pentru respectivul produs și/sau direct link de achiziție

Mentionez ca utilizam vers 571 (update 13.02.2024)

Avatar utilizator
tomac
Mesaje: 25898
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am
Localitate: Beiuş, Bihor

Re: E-factura

#37 Mesaj de tomac »

Refaceți actualizarea. Acestea se preiau dacă în ecranul de Tipărire facturi este pusă bifă la opțiunea de preluare în factură a informațiilor suplimentare de la nivel de articol.
Cu cât știu mai multe cu atât îmi dau seama că știu prea puțin.

opreag677
Mesaje: 1
Membru din: Joi Iun 30, 2022 11:21 am

Re: E-factura

#38 Mesaj de opreag677 »

Cand emit factura numarul de comanda il trec pe factura si in SPV la detalii suplimentare insa cand ii dau preluare nu imi ramane salvat numarul de comanda, aveti idee de ce, und egrsesc. Multumesc

gagium936594
Mesaje: 7
Membru din: Mie Ian 06, 2010 12:00 am

Re: E-factura

#39 Mesaj de gagium936594 »

tomac scrie: Mar Feb 20, 2024 8:26 am Acestea se preiau dacă în ecranul de Tipărire facturi este pusă bifă la opțiunea de preluare în factură a informațiilor suplimentare de la nivel de articol.
Nu era bifata opțiunea de preluare în factură a informațiilor suplimentare de la nivel de articol, dar s-a rezolvat cu update la versiunea deja instalata.
Multumesc,

ichimg607
Mesaje: 4
Membru din: Mie Iul 06, 2022 4:12 pm

Re: E-factura

#40 Mesaj de ichimg607 »

Buna ziua, Anul trecut cand raportam din saga in e factura imi trimitea si ceea ce scriam la inf, aparea in xml la NOTE acum desi aceste informatii exista si este bifata casuta de inf. suplimentare nu mai apare raportat in xml la anaf, imi puteti spune de ce?

ichimg607
Mesaje: 4
Membru din: Mie Iul 06, 2022 4:12 pm

Re: E-factura

#41 Mesaj de ichimg607 »

Clientul este institutie publica si solicita aceste informatii.

Avatar utilizator
tomac
Mesaje: 25898
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am
Localitate: Beiuş, Bihor

Re: E-factura

#42 Mesaj de tomac »

SAGA preia informațiile suplimentare setate la nivel de formular folosit. Setați asta în configurare la e-factura. Alegeți să preia informațiile suplimentare și din care formular.
Cu cât știu mai multe cu atât îmi dau seama că știu prea puțin.

stanciut
Mesaje: 8
Membru din: Joi Mar 15, 2007 12:00 am

Re: E-factura

#43 Mesaj de stanciut »

Buna ziua,
La una din facturile transmise catre un client nu am primit ID incarcare in SPV in coloana de la Iesiri.
Mentionez ca in folder e-facturi a fost creat xml cu upload si nr de ID. Nu am primit insa arhiva cu semnatura de la MinFin.
Daca incerc sa o retransmit primesc mesaj ca factura a mai fost transmisa anterior cu indexul ... cel de la upload.
Ce ar trebui sa mai fac pentru a avea raspunsul cu semnatura MinFin?
Multumesc!

iosiff
Mesaje: 522
Membru din: Mar Dec 05, 2006 1:00 am
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: E-factura

#44 Mesaj de iosiff »

Buna ziua
Vedeti in fereastra E-factura la raspunsuri primite , ce raspuns aveti pentru acea factura?
Poate e doar generata si netrimisa .

stanciut
Mesaje: 8
Membru din: Joi Mar 15, 2007 12:00 am

Re: E-factura

#45 Mesaj de stanciut »

Buna ziua,
Nu am primit raspuns. Asta este problema. Totul arata ca parca nu ar fi transmisa dar dupa cum am spus:
"in folder e-facturi a fost creat xml cu upload si nr de ID. Nu am primit insa arhiva cu semnatura de la MinFin. Daca incerc sa o retransmit primesc mesaj ca factura a mai fost transmisa anterior cu indexul ... cel de la upload."

Scrie răspuns