Sa vedem ce zice CF:
ART. 34
Plata impozitului
(1) Plata impozitului se face astfel:
a) contribuabilii, societăţi comerciale bancare, persoane juridice române, şi sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, au obligaţia de a plăti impozit pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, actualizate cu indicele de inflaţie (decembrie faţă de luna decembrie a anului anterior), estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează plăţile anticipate. Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit, prevăzut la art. 35 alin. (1);
b) contribuabilii, alţii decât cei prevăzuţi la lit. a), au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit trimestrial până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul, dacă în prezentul articol nu se prevede altfel.
Începând cu anul 2010, aceşti contribuabili urmează să aplice sistemul plăţilor anticipate prevăzut pentru contribuabilii menţionaţi la lit. a).
-------------------
(6) Contribuabilii prevăzuţi la alin. (1) lit. a) au obligaţia de a declara şi efectua trimestrial plăţi anticipate, în contul impozitului pe profit anual, în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele de inflaţie (decembrie faţă de luna decembrie a anului anterior), estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează plăţile anticipate, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata.
Impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza căruia se determină plăţile anticipate, este impozitul pe profit datorat conform declaraţiei privind impozitul pe profit pentru anul precedent, fără a lua în calcul plăţile anticipate efectuate în acel an.
(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (6), contribuabilii prevăzuţi la alin. (1) nou-înfiinţaţi efectuează plăţi anticipate în contul impozitului pe profit la nivelul impozitului minim anual aferent primei tranşe de venituri totale, prevăzută la art. 18 alin.(3), recalculat în mod corespunzător pentru perioada impozabilă respectivă.
Norme metodologice:
100. Pentru aplicarea prevederilor art. 34 alin. (6) din Codul fiscal, contribuabilii care în anul precedent au fost plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor efectuează plăţile anticipate trimestriale, datorate în contul impozitului pe profit, în sumă de o pătrime din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat în anul fiscal precedent, actualizat cu indicele de inflaţie (decembrie faţă de luna decembrie a anului anterior), estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează plăţile anticipate
--------
Daca la soc. platitoare de impozit pe profit, spune de impozitul pe profit datorat conform declaratiei de impozit pe profit....nu acelasi lucru se poate spune si pt soc. care au fost microintreprinderi..
Ar fi prea frumos sa fie asa cum spune
gramac921, ...ganditi-va la cazul unei micro care nu a avut activitate ( nu a avut activ. suspendata si nici nu a fost infiinata in 2009), evident ca impozitul pe venit a fost 0, dar a platit impozitul minim

....ce impozit de ia in calcul pt 2010, la soc. din exemplu? 0 sau impozitul minim? eu cred ca pt micro se ia in considerare ceea ce s-a declarat si platit.
Iar daca cititi art.34 pct (7), vedeti ca firmele nou infiintate sunt obligate sa faca plati anticipate la nivelul impozitului minim

Sa speram ca pana la plata primei transe, vor aparea precizari cu privire la aceasta situatie.
asteptam si alte opinii

Îmi iubesc ţara atunci când nu mă uit la televizor şi când nu merg pe stradă. (Octavian Paler)