pierdere microintreprindere

Mesaj
Autor
vinczellero
Mesaje: 692
Membru din: Joi Mar 26, 2009 12:00 am

pierdere microintreprindere

#1 Mesaj de vinczellero »

Ce parere aveti ? se mai recupereaza pierderea din perioada cand am fost micro si acum sunt la impozit pe profit ?
eu zic ca nu :x

ART. 26

Pierderi fiscale

(1) Pierderea anuală, stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.

(2) Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care îşi încetează existenţa prin divizare sau fuziune nu se recuperează de către contribuabilii nou-înfiinţaţi sau de către cei care preiau patrimoniul societăţii absorbite, după caz.

(3) În cazul persoanelor juridice străine, prevederile alin. (1) se aplică luându-se în considerare numai veniturile şi cheltuielile atribuibile sediului permanent în România.

(4) Contribuabilii care au fost plătitori de impozit pe venit şi care anterior au realizat pierdere fiscală intră sub incidenţa prevederilor alin. (1), respectiv alin. (5), de la data la care au revenit la sistemul de impozitare reglementat de prezentul titlu. Această pierdere se recuperează pe perioada cuprinsă între data înregistrării pierderii fiscale şi limita celor 5 ani, respectiv 7 ani, după caz.

(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pierderea fiscală anuală realizată începând cu anul 2009, stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.

Avatar utilizator
balazse
Mesaje: 24109
Membru din: Vin Iun 20, 2008 12:00 am
Localitate: Satu Mare

Re: pierdere microintreprindere

#2 Mesaj de balazse »

Nu, deoarece nu ai nimic declarat in D.101 ca sa poti recupera.


vinczellero
Mesaje: 692
Membru din: Joi Mar 26, 2009 12:00 am

Re: pierdere microintreprindere

#4 Mesaj de vinczellero »

dar pierderea contabila din perioada cat am fost micro o pot recupera acum cand sunt la profit ?
pierdera fiscala e clar ca nu o pot recupera dar cea contabila?

mehedintib
Mesaje: 337
Membru din: Mie Iun 24, 2009 12:00 am

Re: pierdere microintreprindere

#5 Mesaj de mehedintib »

Da, din profitul contabil, inaintea oricarei alte repartizari a acestuia.

olteanz
Mesaje: 757
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am

Re: pierdere microintreprindere

#6 Mesaj de olteanz »

mehedintib scrie:Da, din profitul contabil, inaintea oricarei alte repartizari a acestuia.
Completare:da, din profitul contabil net
1+1=3

mehedintib
Mesaje: 337
Membru din: Mie Iun 24, 2009 12:00 am

Re: pierdere microintreprindere

#7 Mesaj de mehedintib »

Corect

vinczellero
Mesaje: 692
Membru din: Joi Mar 26, 2009 12:00 am

Re: pierdere microintreprindere

#8 Mesaj de vinczellero »

am sunat la asistenta contribuabil in doua judete si se pare ca pe perioada cat am fost micro contez pierdrea in contul 1171 si ramane acolo fara sa o mai pot recupera ! oricum ord.3055/2009 zice ca se poate recupera pierderea contabila dar se refera tot la perioada in care esti la impozit pe profit zic cei de la finante ! si pana la urma e mai mult decat logic si e clar si in Codul Fiscal care zice ca se recupereaza pierderea fiscala din declaratia 101 chiar daca nu se refera la cea contabila intrucat eu nu mai fac distinctie intre cheltuielile deductibile si cela nedeductibile in perioada micro ci cand revin la impozit pe profit o i-au de la zero ! asta mi-au zis cei de la finante si oricum nu o sa ma risc sa recuperez perioada pierderea de cand eram micro ! voi poate aveti dreptate dar doar in anumite privinte si legea e neclara ...mai bine o las balta si nu recuperez nimic decat pierderea pe care am avut-o in perioada de impozit pe profit ! o zi buna !

eugen01
Mesaje: 7020
Membru din: Mar Sep 02, 2008 12:00 am
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: pierdere microintreprindere

#9 Mesaj de eugen01 »

http://www.sagasoft.ro/forum/viewtopic. ... +contabila

Nu mai pun articolele din anexa la omfp 3055/2009 la care se tot face referire.Dar pun si eu intrebarea, am avut profit, am platit impozitul am "incarcat" contul 129.Cum se face repartizarea profitului (conform legislatie)?

vinczellero
Mesaje: 692
Membru din: Joi Mar 26, 2009 12:00 am

Re: pierdere microintreprindere

#10 Mesaj de vinczellero »

repartizarea profitului se face conform legislatiei :lol:
dar nu stiu exact la ce te referi ? ma intrebi in situatia in care sunt micro si obtin profit sau in situatia in care sunt la impozit pe profit si obtin profit ....sau ma intrebi in situatia in care sunt micro si trec la profit un an si apoi sunt iar micro inca un an ??? :wink:

Avatar utilizator
tomac
Mesaje: 25898
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am
Localitate: Beiuş, Bihor

Re: pierdere microintreprindere

#11 Mesaj de tomac »

vinczellero scrie:aoricum ord.3055/2009 zice ca se poate recupera pierderea contabila dar se refera tot la perioada in care esti la impozit pe profit zic cei de la finante !
E o prostie ce zic ăia de la finanțe. OMFP 3055/2009 nu distinge între plătitori de impozit pe profit sau de impozit pe venit microintreprinderi.
De altfel, asociații pot hotărî oricând acoperirea pierderilor contabile din capitalul social, rezerve, etc.
Și mai e o chestiune: ce înseamnă pierdere contabilă? Această noțiune nu este definită de ordinul 3055/2009. Nu este definită nici de codul fiscal. Codul fiscal definește exclusiv pierderea fiscală. Pierderea fiscală nu este evidențiată neapărat în balanță ci în declarația fiscală privind impozitul pe profit. Spre exemplu, anul 2010, prin cele două perioade fiscale, a dus la cazuri în care soldul contului 121 este pozitiv, dar societatea are pierdere fiscală din d101 depusă pentru perioada 01/10-31/12, pierdere ce poate fi recuperată fiscal din profitul impozabil al anilor următori.

Așa că soldul debitor al contului 121 reflectă în totalitatea lui, pierderea contabilă.
Cu cât știu mai multe cu atât îmi dau seama că știu prea puțin.

eugen01
Mesaje: 7020
Membru din: Mar Sep 02, 2008 12:00 am
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: pierdere microintreprindere

#12 Mesaj de eugen01 »

vinczellero scrie:repartizarea profitului se face conform legislatiei :lol:
dar nu stiu exact la ce te referi ? ma intrebi in situatia in care sunt micro si obtin profit sau in situatia in care sunt la impozit pe profit si obtin profit ....sau ma intrebi in situatia in care sunt micro si trec la profit un an si apoi sunt iar micro inca un an ??? :wink:
Pai chiar asa..va rog sa exemplificati (numeric cum au facut si alti forumisti) cazurile respective, pe care le-ati ridicat.In fond scopul forumului e sa ne impartasim experienta, sa invatam unii de la altii.

vinczellero
Mesaje: 692
Membru din: Joi Mar 26, 2009 12:00 am

Re: pierdere microintreprindere

#13 Mesaj de vinczellero »

pt.eugen01 - eu incercam sa aflu pareri despre interpretarea legii in ceea ce priveste pierderea rezultata in perioada in care am fost micro iar apoi am trecut la impozit pe profit si pe urma ,anul urmator din nou la micro ! ce se intampla cu pierderea din perioada in care am fost micro ? nu cred ca am exagerat si nu am ce exemple numerice sa iti dau ca nu ma refeream la partea numerica ci la cum interpretez legea avand in vede :P re si faptul ca finantele mi-au zis sa las pierderea din perioada micro in contul 1171 si acolo sa ramana !

mehedintib
Mesaje: 337
Membru din: Mie Iun 24, 2009 12:00 am

Re: pierdere microintreprindere

#14 Mesaj de mehedintib »

Despre acoperirea pierderii contabile am mai gasit art.19 din Legea contabilitatii ... (1) În contabilitate, profitul sau pierderea se stabileşte cumulat de la începutul exerciţiului financiar. Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli se efectuează, de regulă, la sfârşitul exerciţiului financiar.
(2) Rezultatul definitiv al exerciţiului financiar se stabileşte la închiderea acestuia.
(3) Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinaţii, după aprobarea situaţiilor financiare anuale.
(4) Pierderea contabilă reportată se acoperă din profitul exerciţiului financiar şi cel reportat, din rezerve, prime de capital şi capital social, potrivit hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor.

vinczellero
Mesaje: 692
Membru din: Joi Mar 26, 2009 12:00 am

Re: pierdere microintreprindere

#15 Mesaj de vinczellero »

-
Ultima oară modificat Joi Mai 19, 2011 1:57 pm de către vinczellero, modificat 1 dată în total.

Scrie răspuns